M-am obișnuit să scriu câteva cuvinte la fiecare nuntă pe care o fotografiez. Uneori cuvintele vin de la sine, însă alteori, oricât aș încerca, abia reușesc să adun 2-3 paragrafe scurte, iar asta se întâmplă din două motive. Primul și cel mai incomod ar fi că nunta în cauză poate s-a desfășurat cam liniar ca să pot sublinia prin cuvinte niște momente marcante. Al doilea motiv care îmi dă de furcă este faptul că evenimentul a avut o asemenea încărcătură pe care veleitățile mele de scriitor ar diminua-o, și deci, mi-e teamă să scriu.

Așa se întâmplă acum, cu nunta Cristinei și a lui Alex. "Norocul" este că după ce am terminat de editat fotografiile m-am mai uitat un pic pe ele în speranța că asta mă va ajuta la redactarea descrierii. Singurul lucru care s-a întâmplat a fost să îmi dea lacrimile. Și nu doar pentru că sunt fotografii făcute de mine (și îmi plac teribil), pentru că am plâns și după ce am văzut teaser-ul lui Alin, deci n'are a face, ci și pentru că mă emoționează mereu legăturile atât de sincere și puternice dintre oameni.
.
Multe mirese plâng atunci când își văd fotografiile sau filmarea de la nuntă, dar când și fotograful plânge la pozele lor, cred că asta spune totul (și numai de bine, evident) despre nunta în cauză.

Sper tare mult să fi reușit să transmit măcar un pic din energia pozitivă pe care o aveți, din iubirea ce am simțit că o purtați unul altuia și din bucuria zilei nunții și a ședinței foto (care a fost legendary!).